Dragobiti-va!

Antena 3 a vrut să comunice cu publicul ei. Vineri, la ora 15,00, oră aproape imposibilă de dus oameni în Piața Constituției. În consecință, indiferent cine a decis își asumă publicul care a putut ajunge în după-amiaza acelei zile reci și neprietenoase. Hotnews face același lucru. Comunică cu publicul pe care și l-a fidelizat. Tineri, hipsteri, angajați în multinaționale și alte persoane pe care ei le vor neapărat cu studii superioare.

Publicurile celor două instituții media nu prea se întâlnesc. Suntem foarte puțini cei care citim știrile Hotnews dimineața și butonăm Antena 3 seara. Iar cei care facem asta, suntem de meserie, căutăm ceva, nu ne consumăm timpul degeaba.

De aceea nu văd rostul atacurilor murdare. Ce are de împărțit Tapalagă cu publicul Antena 3? Și ce are Oana cu fiica lui Tapalagă? Ca mamă condamn acțiunea Oanei, ca român iubitor de România critic îngâmfarea lui Dan Tapalagă. Ca jurnalist oftez după vremea când în România se făcea presă și nu “părerologie”. Ca român plâng când văd cât de multă energie ne consumăm pentru a ne defăima unii pe alții, de zici că suntem blestemați să ne auto-distrugem.

Vânzători de vorbe pe care le doriți meșteșugite, unde vă e inima, când aruncați cu noroi în parinții și bunicii voștri? Unde ți-e inima de mamă, când arăți cu degetul înspre tatăl unui suflet care abia-și caută locul în clasă?

România are probleme de comunicare, de la instituția prezidențială în jos, de la Guvern, politicieni, tehnocrați, primării, prefecturi, până la cei care se consideră specialiști. În încercarea de a vă mulțumi publicurile, de a răspunde cerințelor lor pentru a vă păstra like-urile, reach-ul și rating-ul, uitați cine sunteți, de sufletele voastre, de familiile voastre, de țara pe care țipați că o iubiți și o promovați. Vă ascundeți între voi, în bolurile de sticlă în care vă petreceți jumătate din viață, și pierdeți contactul cu realitatea. Am trecut prin asta. Am suferit din asta. Am fost dată cu capul de pereți nu de cineva anume, ci de Viața însăși. Vă vorbesc ca om încercat, lovit. Poate vă inspir să vă dați jos din turn, să ieșiți din bol suficient cât să vedeți. Uitați-vă puțin în voi. 10-15 minute dimineața, în fața oglinzii. Dacă vă place ce vedeți, iertați-mă, nu am scris pentru voi. Dacă vă îndoiți o clipă, acționați! Ascultați-vă intuiția, inima voastră știe mai bine!

Hai să #facemromaniabine, în loc să ne rănim între noi. Dragobiți-vă!

Tags: , , ,

FacemRomaniaBine

„Un popor înfometat are dreptul să-și mănânce conducătorii.”

De prea multe ori, țărișoara noastră mică și bogată a fost prăduită. O parte a clasei intelectuale românești a fost mereu școlită de alții și manipulată cu acordul ei sau din naivitate. În viața mea însă este prima dată când conștientizez că noi, profesioniștii în diverse domenii, antreprenorii români nu mai suntem doriți. Suntem dați la o parte pentru a face loc “specialiștilor” străini. De oriunde și de nicăieri. Ei sunt primiți cu brațele deschise, ei sunt încurajați nu să investească în România mea, ci să acapareze tot. Contractele mari de publicitate ale firmelor sunt executate de companii de advertising din țara de baștină, banii de CSR ai multinaționalelor merg doar către cauzele pe care le propun/susțin fundațiile create tot de ei și exemplele pot continua la nesfârșit de la aurul din pamântul nostru – pe care îl vor ei, până la roșia turcească fără gust – pe care noi ne cheltuim bruma de salariu. Atenție! Nu sunt împotriva deschiderii granițelor, a circulației mărfurilor și a serviciilor. Ba, dimpotrivă. Petrec concedii în străinătate, am cutreierat lumea, am locuit în altă țară mai dezvoltată ca România mea, mă consider un cetățean universal. Dar, peste tot pe unde am fost am văzut oameni care-și iubesc țara, limba, pamântul pe care calcă. Care-și promovează produsele autohtone, chiar dacă în Malta, de exemplu, asta înseamnă cartofi scofâlciți și vin sec, de-ți strepezește dinții.

La 43 de ani, după multe încercări în viață, conștientizez ca DA, sunt naționalistă. Undeva, în sufletul meu, fără să-mi impun ceva, vibrez la Imnul Național, afișez Drapelul României și lăcrimez de fiecare dată când noi, românii, suntem uniți într-o idee, într-un crez.

Am iubit tinerii care au ieșit în stradă după tragedia de la Colectiv. Am simțit că durerea ne poate uni ca popor. M-am înșelat, iată. Suntem din nou dezbinați. Colegi din presă atacă dur, fără scrupule și se alătură manipulatorilor care iarăși caută să ne dezbine. Că sunt susținuți de Soros sau de oricine, cu bani externi care intră-n țara noastră prin fundații obscure, care urlă-n porta-voci bine plasate că salvează România, nu știu și n-am cum să demonstrez acum, aici. Simt însă un lucru: nu știu ei, din afară, ce-i mai bine pentru noi, care trăim aici. Nu simt ei în locul nostru. Suntem cetățeni europeni, suntem membrii NATO, suntem docili și nu ieșim din schemele desenate de mai-marii lumii. Dar lăsați-ne să trăim în țara noastră! Lăsați-ne să muncim la noi acasă.

Vreau să pot butona între Antene, Pro TV, RTV, B1, Realitatea, TVR, Kanal D.
Vreau să-mi pot plăti impozitele, să lucrez pe firma mea, să pot produce bani pentru traiul zilnic.
Vreau să merg liniștită pe stradă, nu să fiu claxonată și fleshuită de cei cu mai mult tupeu.
Vreau să ne permitem să spunem ce gândim, fără să ne fie teamă că cineva, oricine, dă buzna peste noi în casă, că suntem incomozi.
Vreau să transmit și să primesc gânduri bune, să promovez exemple pozitive, să fiu inspirație pentru cei asemeni mie: născuți și crescuți în comunism și aruncați în tinerețe în capitalism. N-a fost ușor să trecem prin atâtea și nici acum nu e ușor să supraviețuim. Dar putem face asta împreună, sprijinindu-ne unii pe alții, nu omorându-ne între noi – frații.

Am încredere în noi, ca popor, în puterea noastră de revenire, în dorința noastră de a fi și de a ne exprima liber.

Un om lângă care am fost mult timp și pe care-l respect și iubesc și astăzi pentru sufletul lui de român iubitor de România are o vorbă: „dacă iei ceva, trebuie să pui ceva în loc”.

Ce puneți voi în locul românilor, formatori de opinie finanțați de afară, de către cei ne-iubitori de România?!

Tags: , ,

Romania, tara lipsei de reactie

O imagine face cât o mie de cuvinte. De aceea nu suntem impresionați de bebelușii care se zbat între viață si moarte în spitale? Nu-i vedem târându-se în flăcări ca pe tinerii care ne-au murit la Colectiv și de-asta stăm pasivi, nu reacționăm? Sau poate preferăm să nu știm ce se întâmplă, bucuroși că nu-s ai noștri. Pe modelul deja consacrat, să fugim de cei care au o problemă, să-i dăm deoparte, să nu ne contamineze.

Realitatea e că ne mișcăm încet, că între timp alți bebeluși puteau bea sau mânca aceeași otravă. Realitatea e că nepăsarea se va întoarce împotriva noastră. Că mâine putem fi noi! Realitatea e că preferăm să trăim într-o realitate paralelă. Până când realitatea o să dea buzna peste noi. Abia atunci ne vom da seama că am preferat să ne ascundem cu capul în nisip…pe sănătatea noastră.

Guvernule de tehnocrați, în calitate de cetățean cu drepturi, îți cer să comunici zilnic stadiul anchetei, măsurile pe care le iei, să ieși din indolența consacrată și să îți faci datoria. Situația bebelușilor e o criză națională. Părinții acestor copii trăiesc o dramă. Și noi, ca țară, la fel. Drama lipsei de reacție.

Tags: , , , ,

Cine are șanse să câștige Bucureștiul?

Să studiem din perspectiva alegătorului. Ce vede el?

Niciun candidat vehiculat în piață nu pare mânat în luptă de ceva real. În discursurile posibililor candidați, nu e nicio zvâcnire, nu se simte nicio emoție, doar o interpretare seacă a unui punctaj scris de comunicatorii de serviciu. Asta arată – în realitate – sondajele.

Alegătorului i se arată niște personaje care vor să dețină funcții, să ocupe poziții înalte, să fie cineva! Vede președinți, co-președinți care trebuie să aducă puncte la partide. Pentru că Bucureștiul dă tonul alegerilor. Stabilește câștigătorii! Iar în toamnă vin parlamentarele, se urmărește deci o nouă majoritate, iar de aici mai departe, un alt Guvern. Da, miza localelor e uriașă.

Mesajul de partid e și mai contraproductiv. X sau Y reprezintă prima opțiune, însă decizia va fi luată după ce analizăm sondajele din această lună. De câțiva ani, partidele vorbesc doar despre chestiuni interne, despre alegeri, despre legi electorale și organizare.

Cât de trist! Au avut la dispoziție atât de mult timp să permită apariția omului providențial și, iată, au ratat această șansă. Dar chiar așa, nu le spune nimeni că Măria Sa Alegătorul nu vrea să audă de sondaje, ci de soluții de guvernare eficientă a Bucureștiului?

Din perspectiva comunicatorului avizat pe București

Am fost parte, în ultimele două campanii pentru cucerirea Bucureștiului. Am comunicat cele mai mari evenimente care au avut loc în Capitală, în ultimii 7 ani. Am învățat experimentând, și nu doar din cercetări, cât de diferiți sunt oamenii din București. Unii vor doar piste de biciclete, alții străzi și pasaje, unii vor să respire aer curat și să aibă parcuri înverzite, alții vor stadioane și patinoare, unii vor dreptate, cheltuirea eficientă a banului public, alții viteză de execuție a lucrărilor. Undeva însă, cerințele lor se întâlnesc. Bucureștenii vor IMPLICARE. Vor in fruntea orașului omul care să iubească Bucureștiul, să-i simtă sensibilitățile, să vadă oportunitățile. Vor un om care, în discursul lui, să se refere la ei și la oraș, nu la urgențe de partid.

Iertați-mi lipsa de modestie, însă experiența mea de 7 ani cu Bucureștiul si cu bucureștenii îmi permite astăzi să spun că partidele sunt departe de dorințele acestor oameni. Evenimentele post-Colectiv au tras un semnal de alarmă în această direcție, însă din bolul lor de sticlă, politicienii de la vârf și-au tradus mesajul și l-au făcut suportabil.

Au uitat iarăși că alegătorii sunt de fapt oamenii cărora le cer ajutorul. Concret, îi invită să facă un efort. Să iasă din casă cu buletinul in mână, să meargă la secția de votare de care aparțin și să-și aleagă conducătorul. Adică să investească încredere în cineva. Să-și lase strada, școala, spitalul, siguranța în mâna Alesului.

Absenteismul la vot dovedește că am dreptate.

Soluții?
Oamenii trebuie să ia parte la decizii, să fie co-interesați. Timpul turmei a trecut! Vin din urmă tinerii noștri inteligenți, bine pregătiți, cu chef de muncă, cu dorința de a-și hotărî singuri viitorul.
Și ce să vezi?! Tinerii ăștia au drept de vot! 

Poți să iubești București

Tags: , , , , ,

La multi ani, Sorin Oprescu!

Povestea lui Sorin Oprescu continuă

Pentru că sunt de părere că trebuie să-i iubim şi să-i preţuim pe oameni cât sunt în viaţă şi nu după ce au plecat dintre noi, l-am rugat pe directorul Jurnalului Naţional, Marius Tucă, să fie de acord ca eseul de ziua lui Sorin Oprescu să fie altfel, de această dată. Să-mi permită mie, consultantului dumnealui în comunicare, să vă spun dumneavoastră, cititorilor, de ce este special Sorin Oprescu.

O să vorbim despre omul din spatele poveştii şi despre sufletul din spatele măştii. Aşa că, vă rog să-l priviţi o clipă prin ochii mei.

L-am cunoscut pe Sorin Oprescu pe vremea când era director al Spitalului Universitar. Eu eram un jurnalist care-l baga în sperieţi, iar dumnealui un director care-şi iubea spitalul, ca pe propriul copil. Ne-am plăcut din prima clipă, pentru pasiunea cu care fiecare-şi apara ce avea mai de preţ: profesia. Doctorul, chirurgul Oprescu lupta pentru bolnavii lui cu fiecare respiraţie petrecută între zidurile Spitalului Universitar. Şi am simţit asta, ca orice jurnalist prieten al doctorului, ani la rând. I-am trimis pentru tratament pe-ai mei de acasă, dar şi prieteni, colegi, părinţi şi fraţi ai colegilor. Într-o zi, în timp ce îl aşteptam în biroul de director, i-am mâncat trei sferturi din cozonacul pe care l-am găsit pe masă. A intrat, s-a uitat atent la mine şi cu un zâmbet şiret mi-a spus «Măi fetiţă, tu eşti gravidă!» «Ei da, de unde ideea asta?». «Păi cum ai putea tu, aşa o slăbătură, să înghiţi un cozonac întreg altfel?» M-a interogat ca un doctor priceput ce este, m-a consiliat şi m-a «obligat» să nasc în maternitatea Spitalului Universitar, pe care tocmai o renovase. Mi-a prezentat-o cu toată dragostea de care e capabil un părinte şi bine am făcut că l-am ascultat.

Sorin Oprescu este omul care, cand îl suni şi îi spui că ai o problemă, răspunde «Unde să vin?». Este singurul colaborator pentru care am telefonul deschis la orice oră din zi sau din noapte. Dar este şi cel care, atunci când îl anunţ că mi-am luat concediu sau un week-end liber, nu mă sună. Este singurul meu prieten care, fără orgolii masculine, atunci când mă aflam într-o situaţie grea, a ţinut legătura permanent cu soţul meu. Este genul de om care nu intră în spaţiul celuilalt, îi respectă intimitatea, arătându-i totodată că îi este aproape, că se poate baza pe el.

E omul care încă mai ştie să asculte, în ciuda programului infernal pe care îl are. Dacă acceptă o întâlnire, atunci poţi fi sigur că în cele 15-30 de minute convenite, este numai al tău. Nu merge la nici o discuţie cu telefonul în mână, aruncându-i priviri disperate gen «acum, când te ascult pe tine, ce ratez?». Nu trece pe lângă oameni fără să-i vadă, fără să-i salute, să le strângă mâna sau fără să le pupe pe frunte pe doamnele mai în vârstă pe care le alintă «mămăiţele mele», chiar dacă asta-i dă uneori peste cap întreg programul.

Este genul de primar care-şi începe audienţele la 11,00 şi le termină seara, târziu. Fără să mănânce, fără să fumeze, fără să-i întrerupă pe cei care i se plâng, chiar dacă aceştia, nevorbiţi, repetă acelaşi lucru de mai multe ori. Sorin Oprescu nu calcă pe cadavre. Este omul care îşi apostrofează echipa dacă îl presează să facă lucruri care ar putea afecta pe cineva.

Este bunicul care-şi veghează nepoţii de departe, cu încredere în calităţile de părinte ale fiului său. Trăieşte însă cu regretul că misiunea lui de a face bine, în general, l-a împiedicat să se dedice familiei, în particular.

Sorin Oprescu, la 61 de ani, poate fi considerat un om împlinit. Dar eu ştiu că încă nu este. Mai are multe de făcut: o sală polivalentă, drumuri mai bune, şcoli mai curate, să-i ajute pe oamenii aflaţi în nevoie, să adune câinii de pe străzi, să construiască un spital universitar, după modelul vienez AKH cu condiţii de tratament de excepţie pentru bolnavii din România. Şi nu se va opri aici. Povestea lui Sorin Oprescu continuă. La mulţi ani, doctore!

Multumesc. Sorin Oprescu împlineşte astăzi 61 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La multi ani!”

Tags: ,

Cine este urmatorul ministru care paraseste Guvernul?

Nici nu stii de ce sa te mai miri sau sa te mai bucuri. Nu mai stim decat sa radem prosteste privind cum altii ne fac viata, ne consuma zilele si noptile, una cate una, pe rand, ca intr-un serial fara sfarsit. Nimic nu functioneaza. Si nu se doreste sa functioneze. Totul se roteste in jurul mesajului ce trebuie transmis si nu a lucrului ce trebuie facut.

Nu am urmarit drama Oltchim pas cu pas, din mai multe motive:
Nu cred ce se spune la televizor, din cauza ca fiecare-si transmite propriul interes.
Nu cred ca Diaconescu Dan a jucat singur in filmul asta. Cred ca a fost sustinut serios, de una dintre fortele politice care vor sa acceada la putere in noiembrie.
Sunt valceanca si nu cred in manipularea potrivit careia Constantin Roibu, fostul manager Oltchim, este atat de rau. Dimpotriva. Roibu este inima Oltchim. El l-a adus unde este.
Si da, daca azi combinatul e in groapa, e parte si la asta.
Dar pentru cei 21 de ani cand combinatul a sustinut economic acel judet si mii de familii de valceni, tot el este responsabil.

Unde sunteti valcenii mei, care ati trait atata vreme pe spatele Oltchim? De ce nu iesiti astazi sa va aparati combinatul? Unde sunt televiziunile, radiourile si ziarele care traiau din publicitatea pe care o platea Oltchim? Unde sunt salariatii care datorita acestui combinat, care asigura cele mai decente salarii din judet, au dus atata vreme o viata fara griji?

Nu sunt economist si nu ma dau desteapta pe domenii pe care nu le stapanesc. Dar pe graficul de mai jos eu remarc atat: de unde a plecat Oltchim si unde a ajuns. Pai a plecat de la o cifra de afaceri de 46 mil. Lei si a ajuns la 1.947 mil. Lei, in 2008. Sub orice Guvern.

Credeti ca i-a fost usor lui Roibu sa si-i faca prieteni pe toti?! Eu zic ca a fost foarte greu. De aceea NU CRED O IOTA DIN CE SPUN POLITICIENII de azi sau de ieri: capusarea Oltchim nu este o actiune singulara a lui Constantin Roibu, ci un compromis facut de acesta pentru supravietuirea combinatului. Hai sictir, politicieni marunti, care va prefaceti ca nu stiti ce firme lucreaza cu Oltchim. Hai sictir, voi cei care v-ati umplut buzunarele si azi cautati un tap ispasitor. Hai sictir, Remus Vulpescu. Inainte sa darami, construieste ca Roibu.

Despre Diaconescu Dan, “numai de bine”. Macar este autentic. Joaca exact asa cum stie, in serialul in care este invitat sa performeze. Si indiferent cine este papusarul, jocul nu ar fi fost posibil daca cineva nu i-ar fi pus la dispozitie scena si n-ar fi invitat oamenii sa vizioneze. Si, cu parere de rau va zic, cand s-a exprimat Basescu despre Oltchim? Va las pe voi sa vedeti unde au fost greselile de comunicare. Si tot pe voi va invit sa dati o privire pe ratingurile televiziunilor. Deci, da. Spectatorii au aplaudat show-ul. fara sa-si dea seama, ca stropii de sange care le sar in fata, provin din propriile rani.

PS: pentru cine nu a prins ironia, nu sunt fan Diaconescu. Incerc sa explic doar ca el e singurul care a jucat bine in aceasta comedie. Of, of…

Buna dimineata, Romania!

M-am trezit azi intr-o Romanie adormita-n propria lasitate. Unde leprele conduc si oamenii adevarati, valorile, bunii DORM.

Mi-e sila de dreapta!

Langa Basescu parca au luat-o razna toti. Viitorul prezidentiabil Mihai Razvan Ungureanu si cea care se doreste transmitatoarea mesajului de justitie in Europa, Monica Macovei au iesit aseara la fereastra, ca doi pusti ametiti, si au salutat cele cateva zeci de persoane aduse special pentru a se bucura la sediul suspendatului.

Si mi-e rusine cu stanga!

Nu ma intereseaza cu ce-i momeste teribilistul de Mazare pe constanteni de sunt atat de constanti in votul lor. Dupa miile de euro bagate-n sutienele dansatoarelor la mitingul USL, aparitia de azi cu fetitele-n bikini la vot confirma ca suntem o tara de lasi. Suntem un popor fara atitudine, care si-a pierdut credinta in propriile puteri. Un popor care naste monstri, care crediteaza lichele, care-si ucide copiii buni si-si consuma toata energia privind cum raii ii sug seva.

Draga mea Romanie,

Iti doresc sa deschizi bine ochii. Sa alungi somnul care-ti ingreuneaza genele, sa stergi gunoaiele care-ti acopera vazul.

Tags: , ,

La Primarie

Sorin Oprescu castiga un nou mandat. Detasat. Dupa 4 ani de condus aceeasi Primarie.

Dupa o perioada complicata, marcata de criza si de un guvern crizat si arogant, guvernul PDL. Si dupa o campanie in care el a fost singura tinta. Ca sa se lipeasca de un strop de audienta, fiecare contracandidat care s-a dorit a fi vizibil, a iesit cu Sorin Oprescu in gura. I s-au reprosat de toate, de la natura dezlantuita, pana la drobul de sare care s-ar putea rostogoli peste bugetul Bucurestiului…
Si DA! N-am raspuns. Vorba spaniolului: “no vale la pena” (NU MERITA OSTENEALA).

Sorin Oprescu si-a vazut de treaba. La Primarie. N-a jucat in filmul lor. I-a invitat politicos in filmul lui. Iar ei n-au facut fata. N-au stiut sa argumenteze idei, sa-si sustina proiecte, dar mai ales n-au stiut SA FIE EI INSISI.

Prigoana s-a dorit o copie a actualului Primar. Dar XEROX-ul era stricat si a iesit cu pete. Pete blonde. De la Elena Udrea, care, apropos, ne-a adus mari servicii. Multumim. Pentru ca n-a stiut sa stea deoparte. Ne-a ajutat sa ramanem pozitivi. N-am investit in filmulete virtuale cu mesaje negative, n-am tiparit afise cu sloganuri care sa evidentieze activitatea defectuoasa a puterii pedeliste, din care si contracandidatul facea parte. N-am tipat impotriva lor. N-a fost nevoie. Elena a facut toata treaba.

Sorin Oprescu a castigat nu pentru ca n-a participat la confruntari, ci pentru ca a ramas fidel bucurestenilor. Lor li s-a adresat in fiecare discurs, cu fiecare proiect incheiat la Primarie.

Salut echipele de comunicare ale contracandidatilor lui Sorin Oprescu. Salut producatorii si realizatorii de televiziune care au incercat sa ma manipuleze sa-l arunc pe Sorin Oprescu in show-ul generator de audiente. Salut organizatiile, se stiu ele care sunt, care ar fi dat si bani sa cedam presiunilor pentru confruntarea finala dintre Sorin Oprescu si circarii de serviciu ai PDL.

Ma inclin insa in fata fostilor mei colegi din presa care mi-au respectat inteligenta si experienta, dar mai ales si-au respectat profesia.

Si MULTUMESC unei echipe de exceptie. Echipa de campanie a lui Sorin Oprescu.

Si celor care, serios sau cu umor, au concluzionat ca strategia a facut diferenta.

Dar mai ales, ii multumesc omului Sorin Oprescu. Pentru ca puterea nu i-a luat mintile. Pentru ca inca se uita in ochii oamenilor si stie sa asculte. Ii doresc succes intr-un nou mandat, la Primarie.

PS: Da, daca ar fi fost cazul, iesea din primul tur.

Tags: , , , ,

Mandra

Tags: ,

Boc a facut poc!

update:

Sa inteleg…

Viitorul prezidentiabil e pus la sefia Guvernului. Are deci incredere in el.

Asa ca se asteapta sa-i raspunda la fel. Pe modelul Putin-Medvedev.

Intrebarea e: mai tine figura???

Ca am contra-argumente: Basescu nu e Putin. Basescu nu mai are timp. Romanii nu sunt rusi. Si nici rusii nu mai sunt ce-au fost.

Politicieni din opozitie, ATENTIE!

NU ati castigat nimic. Abia acum incepe lupta.
Este gestul prin care puterea da startul campaniei. Se apuca de curatat pe ici pe colo, de reformat, de rebranduit, de construit uniunea concurenta USL-ului.

Demisia lui Boc era previzibila. In 27 ianuarie, scriam ca isi pregateste retragerea la cererea publicului si pentru salvarea propriului partid.

PDL-ul nu a stiut sa comunice cu romanii, vorba lui Basescu. Dar nici USL-ul nu e mai breaz. Nu are vot de incredere, ci are procent datorat votului negativ acordat Puterii. Si-atunci logica mea e simpla. Daca Puterea nu mai e la putere?!

Iar istoria dovedeste ca memoria publica e scurta.
Daca romanii au ajuns sa-l regrete azi pe Ceausescu…

Tags: , , ,