Love lives forever!

Am urmarit pentru prima data “This is it”, difuzat in reluare de HBO, in timp ce in direct pe toate tv-urile de stiri rula filmul produs de PDL “Elena, de dupa Traian”.

Spectacolul politic trist si cu tenta de dictatura nu avea cum sa ma agate. Nu are miza. Elena in lupta cu nimeni, pentru preluarea sefiei celei mai mari organizatii a PDL! Nu ma obosesc sa fac analize sau pronosticuri. Ma limitez la a spune ca din 5-10 minute de stiri vizionate pe mai multe canale am inteles cata obedienta zace-n partidul Conducatorului. De la mirificele vorbe ale vicepresedintelui Ioan Oltean “Este cazul ca Soarele PDL sa rasara din nou de la Bucuresti” pana la exagerarea voita a Ralucai Turcan care a asemuit-o pe Elena Udrea cu un personaj aflat mereu in cautarea dreptatii “Nu ma pot abtine si trebuie sa spun ca poate fi un veritabil Kill Bill al politicii romanesti.” (Doamne, Raluca Turcan, trebuia sa te abtii. DREPTATE la Elena Udrea? Dreptatea cui? Desigur, A EI!)

Elena le-a ras tuturor in nas. Cum face de ceva vreme. Insa nu ea a fost penibila, ci poporul PDL, de la vladica, la opinca, dupa cum lesne se descifreaza de aici.

Un partid care conduce prin ura, dezbinare, care improasca cu noroi in valorile nationale, care-si jigneste cetatenii, isi umileste copiii si batranii si imparte felii grase numai celor care-l sustin. Si daca aliatii indraznesc sa miste-n front, ajung automat dupa gratii. Primul partid care i-a alungat pe romani, din propria patrie. Prin vocea Presedintelui.

Traim in tara in care conducatorii ne invata sa ne uram, sa ne razboim intre noi. Pentru ca numai asa, pot ei sa ne conduca.

De aceea, in loc sa-i privesc cum se gratuleaza intre ei si se roaga la Dumnezeu “sa ramana vesnic la guvernare” am preferat sa primesc in viata mea demnitatea, modestia lui Michael Jackson, acest guru al iubirii, pe care prea tarziu l-am inteles.

Filmul despre spectacolul pe care Michael Jackson nu a apucat sa ni-l ofere este de departe o lectie despre iubire, viata, prietenie. Despre lucrul in echipa si respectul reciproc. Despre cum poate un om de geniu sa-i schimbe in bine pe cei din jurul lui. Despre misiune si indeplinirea ei.

”Love lives forever” este mesajul cu care se incheie “This is it” si nu e ales intamplator. In timp, omul si-a pierdut puterea de a oferi si de a primi iubire neconditionat, si-a baricadat inima, s-a inchis in sine, si-a dovedit ca poate trai numai daca are control, daca stapaneste. Si a devenit o umbra a fiintei care putea fi. Michael a inteles, ne-a inteles si s-a daruit pe sine, ca sa ne trezeasca.

HEAL THE WORLD

Be Sociable, Share!
This entry was posted in Atitudine and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *