Vino, sa pot gasi drumul spre mine!

Buna dimineata, oglinda. Ador sa ma privesti, sa te uiti adanc in sufletul meu. Pana raman fara aer si sangele navaleste nebun prin arterele prea inguste pentru a primi atata torentul de viata. Iubesc felul in care ma atingi, fara sa ma atingi. Simt ca, din cand in cand, ma citesti.

Am invatat sa-ti accept neputintele. Azi teama de necunoscut, maine frica de saracie, poimaine dorinta de a pastra intact ceea ce ai construit cu atata truda. Masca. Sau ceapa, cum spune prietena mea de suflet. Daca ai curata foaie cu foaie si ai ajunge la miez, daca ai da jos invelisurile pe care ti le-ai ridicat zi dupa zi in ultimii zeci de ani de viata, ai ajunge la tine. La cea adevarata. La cea care-si doreste atat de putin pentru a fi fericita. Dar e greu sa accepti ca o parte din ceea ce ai construit, nu te reprezinta. Ca ai evoluat si meriti mai mult. Ca daca fugi continuu de ceea ce-ti cere inima, te indepartezi de tine insati.

Si cum sa-ti fie bine, daca esti departe de tine? Daca traiesti aici si visezi acolo? Daca nu esti prezenta la ceea ce ti se intampla acum? Daca nu intelegi ca trecutul e trecut si nu se mai poate schimba nimic? Si ca viitorul nu exista?!

Nota: “Vino, sa pot gasi drumul spre mine” (Octavian Paler-definitia dragostei)

Be Sociable, Share!
This entry was posted in Stare and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *