Cine este urmatorul ministru care paraseste Guvernul?

Nici nu stii de ce sa te mai miri sau sa te mai bucuri. Nu mai stim decat sa radem prosteste privind cum altii ne fac viata, ne consuma zilele si noptile, una cate una, pe rand, ca intr-un serial fara sfarsit. Nimic nu functioneaza. Si nu se doreste sa functioneze. Totul se roteste in jurul mesajului ce trebuie transmis si nu a lucrului ce trebuie facut.

Nu am urmarit drama Oltchim pas cu pas, din mai multe motive:
Nu cred ce se spune la televizor, din cauza ca fiecare-si transmite propriul interes.
Nu cred ca Diaconescu Dan a jucat singur in filmul asta. Cred ca a fost sustinut serios, de una dintre fortele politice care vor sa acceada la putere in noiembrie.
Sunt valceanca si nu cred in manipularea potrivit careia Constantin Roibu, fostul manager Oltchim, este atat de rau. Dimpotriva. Roibu este inima Oltchim. El l-a adus unde este.
Si da, daca azi combinatul e in groapa, e parte si la asta.
Dar pentru cei 21 de ani cand combinatul a sustinut economic acel judet si mii de familii de valceni, tot el este responsabil.

Unde sunteti valcenii mei, care ati trait atata vreme pe spatele Oltchim? De ce nu iesiti astazi sa va aparati combinatul? Unde sunt televiziunile, radiourile si ziarele care traiau din publicitatea pe care o platea Oltchim? Unde sunt salariatii care datorita acestui combinat, care asigura cele mai decente salarii din judet, au dus atata vreme o viata fara griji?

Nu sunt economist si nu ma dau desteapta pe domenii pe care nu le stapanesc. Dar pe graficul de mai jos eu remarc atat: de unde a plecat Oltchim si unde a ajuns. Pai a plecat de la o cifra de afaceri de 46 mil. Lei si a ajuns la 1.947 mil. Lei, in 2008. Sub orice Guvern.

Credeti ca i-a fost usor lui Roibu sa si-i faca prieteni pe toti?! Eu zic ca a fost foarte greu. De aceea NU CRED O IOTA DIN CE SPUN POLITICIENII de azi sau de ieri: capusarea Oltchim nu este o actiune singulara a lui Constantin Roibu, ci un compromis facut de acesta pentru supravietuirea combinatului. Hai sictir, politicieni marunti, care va prefaceti ca nu stiti ce firme lucreaza cu Oltchim. Hai sictir, voi cei care v-ati umplut buzunarele si azi cautati un tap ispasitor. Hai sictir, Remus Vulpescu. Inainte sa darami, construieste ca Roibu.

Despre Diaconescu Dan, “numai de bine”. Macar este autentic. Joaca exact asa cum stie, in serialul in care este invitat sa performeze. Si indiferent cine este papusarul, jocul nu ar fi fost posibil daca cineva nu i-ar fi pus la dispozitie scena si n-ar fi invitat oamenii sa vizioneze. Si, cu parere de rau va zic, cand s-a exprimat Basescu despre Oltchim? Va las pe voi sa vedeti unde au fost greselile de comunicare. Si tot pe voi va invit sa dati o privire pe ratingurile televiziunilor. Deci, da. Spectatorii au aplaudat show-ul. fara sa-si dea seama, ca stropii de sange care le sar in fata, provin din propriile rani.

PS: pentru cine nu a prins ironia, nu sunt fan Diaconescu. Incerc sa explic doar ca el e singurul care a jucat bine in aceasta comedie. Of, of…

Be Sociable, Share!
This entry was posted in NON-publicitate. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *