Dragobiti-va!

Antena 3 a vrut să comunice cu publicul ei. Vineri, la ora 15,00, oră aproape imposibilă de dus oameni în Piața Constituției. În consecință, indiferent cine a decis își asumă publicul care a putut ajunge în după-amiaza acelei zile reci și neprietenoase. Hotnews face același lucru. Comunică cu publicul pe care și l-a fidelizat. Tineri, hipsteri, angajați în multinaționale și alte persoane pe care ei le vor neapărat cu studii superioare.

Publicurile celor două instituții media nu prea se întâlnesc. Suntem foarte puțini cei care citim știrile Hotnews dimineața și butonăm Antena 3 seara. Iar cei care facem asta, suntem de meserie, căutăm ceva, nu ne consumăm timpul degeaba.

De aceea nu văd rostul atacurilor murdare. Ce are de împărțit Tapalagă cu publicul Antena 3? Și ce are Oana cu fiica lui Tapalagă? Ca mamă condamn acțiunea Oanei, ca român iubitor de România critic îngâmfarea lui Dan Tapalagă. Ca jurnalist oftez după vremea când în România se făcea presă și nu “părerologie”. Ca român plâng când văd cât de multă energie ne consumăm pentru a ne defăima unii pe alții, de zici că suntem blestemați să ne auto-distrugem.

Vânzători de vorbe pe care le doriți meșteșugite, unde vă e inima, când aruncați cu noroi în parinții și bunicii voștri? Unde ți-e inima de mamă, când arăți cu degetul înspre tatăl unui suflet care abia-și caută locul în clasă?

România are probleme de comunicare, de la instituția prezidențială în jos, de la Guvern, politicieni, tehnocrați, primării, prefecturi, până la cei care se consideră specialiști. În încercarea de a vă mulțumi publicurile, de a răspunde cerințelor lor pentru a vă păstra like-urile, reach-ul și rating-ul, uitați cine sunteți, de sufletele voastre, de familiile voastre, de țara pe care țipați că o iubiți și o promovați. Vă ascundeți între voi, în bolurile de sticlă în care vă petreceți jumătate din viață, și pierdeți contactul cu realitatea. Am trecut prin asta. Am suferit din asta. Am fost dată cu capul de pereți nu de cineva anume, ci de Viața însăși. Vă vorbesc ca om încercat, lovit. Poate vă inspir să vă dați jos din turn, să ieșiți din bol suficient cât să vedeți. Uitați-vă puțin în voi. 10-15 minute dimineața, în fața oglinzii. Dacă vă place ce vedeți, iertați-mă, nu am scris pentru voi. Dacă vă îndoiți o clipă, acționați! Ascultați-vă intuiția, inima voastră știe mai bine!

Hai să #facemromaniabine, în loc să ne rănim între noi. Dragobiți-vă!

Be Sociable, Share!
This entry was posted in Atitudine and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *